Suport Psiho-Emoțional

Proiectul de suport psiho-emoțional inițiat de ASPM a pornit de la ideea conform căreia sprijinul emoţional este la fel de important precum ajutorul medical, atunci când vine vorba de binele pacienților și a aparținătorilor sau calitatea vieții acestora.

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 2 milioane de români suferă de depresie, însă există și multe cazuri care nu au fost încă diagnosticate.

La aceste cifre se adaugă cele ale tulburărilor corelate cu anxietatea, care au fost crescute semnificativ în decursul ultimului an, pe marginea schimbărilor provocate de pandemia Coronavirus SARS-Cov2.

Nu în ultimul rând, acolo unde există o problemă medicală de orice natură, indiferent că este vorba de un dezechilibru temporar, o boală cronică sau un diagnostic oncologic, există automat şi nevoia de suport psihologic.

Intervenţia unui psiholog aduce schimbări fundamentale în vieţile oamenilor care apelează la acest tip de suport, însă din păcate anumite bariere precum lipsa resurselor financiare, a ajutorului în găsirea unui specialist sau a distanţei mari faţă de centrele de specialitate fac ca acest obiectiv să fie pentru mulţi doar o dorinţă neîndeplinită.

Asociaţia pentru Sănătate şi Programe Medicale derulează primul proiect privind oferirea de consiliere psihologică gratuită celor aflaţi în nevoie. Orice donaţie înseamnă un pas către o viaţă mai liniştită, echilibrată şi fericită a unui bolnav, bunic, sau om singur în faţa grijilor sau temerilor, o rază de lumină şi speranţă într-un prezent incert şi nesigur. 

Înscriere pentru voluntari (profesioniști din domeniul sănătății și psihologi): în curând.

Înscriere pentru pacienți și aparținători: în curând.