Contribuim cu zâmbete la misiunea de a oferi suport tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor
Noi, membrii fondatori şi echipa ASPM suntem uniţi în permanenţă de dorinţa de a ajuta şi energia de a iniţia schimbările pozitive pentru oamenii din jurul nostru, care au nevoie de susținere.
Credem că orice lucru este posibil atunci când vine vorba de binele semenilor noştri, iar acolo unde există nevoia de ajutor, apar şi resursele necesare pentru oferirea acestuia.
Suntem, înainte de toate, oameni, dar experienţa noastră profesională în crearea şi implementarea unor programe de suport care au impactat pozitiv vieţile a mai mult de 50.000 de pacienţi este un alt element care ne alimentează optimismul şi încrederea.
În cifre, mai mult de 98% din pacienţii care au beneficiat de suportul nostru ne-au mărturisit că acesta a adus un plus valoare în vieţile lor, de la a-i ajuta să îşi înţeleagă mai bine boala, a-i susţine în a controla efectele negative ale acesteia şi până la a-i îndruma prin consiliere psihologică, indiferent care era cauza dezechilibrelor emoţionale care îi afectau.
Lăsăm urme pozitive şi zâmbete în jurul nostru, iar asta ne facem să vrem mai mult în fiecare zi!
Copyright © 2022 ASPM. All rights reserved.